Alexandru Ciucu

Revelatie

sorin — Sat, 21 Jan 2012 08:21:36 +0000

Exista un singur Dumnezeu. Al fiecaruia.

Lacrimile Regelui

Tue, 25 Oct 2011 05:25:37 +0000

24 octombrie 2011. Este ora 19 si ma aflu in sala mare a Ateneului Roman. Orchestra simfonica a filarmonicii George Enescu intoneaza imnul regal. Stau in picioare cu fata catre loja regala, sunt intors cu spatele la scena – ca de altfel toata lumea din sala – si aplaud. La numai cativa metri de mine se afla regele Mihai. Are aceeasi privire ferma desi in ochi i se intrezareste un condens de emotii. Am o tresarire… Daca i se va scurge o lacrima pe obraz? Chiar atunci, discret, o lacrima se desprinde si isi incepe calatoria gravitationala. Nu stiu ce sa fac, sunt stanjenit pentru ca nu sunt demn sa asist la o astfel de scena. Simt apoi deodata cum emotia imi sugruma vorbele si ochii mi se impaienjenesc. Ma intreb daca este normala aceasta empatie emotionala aproape instantanee, iar pentru ca nu imi pot stapani lacrimile ma uit fastacit in jur sa vad daca m-a observat cineva. Imi aduc aminte ca si barbatii plang cateodata… In jurul meu lumea continua sa aplaude si constat surprins ca fiecare are un licar umed in coltul ochilor, intregind si desavarsind astfel emotia generala care ne cuprindea. O alta lacrima se prelinge pe chipul regelui. Simteam un val de energie pozitiva care traversa sala dintr-un cap intr-altul ca un tavalug nebun, ca o maree uriasa care ne amesteca pe toti, facandu-ne sa simtim ce cred ca simte un copil, fericit ca isi revede tatal intors din razboi. Sunt convins ca nimeni dintre cei prezenti nu ar fi fost capabil sa lege doua cuvinte in momentele alea pentru ca pur simplu nu era nevoie de cuvinte. Si mai sunt convins ca ochii regelui plangeau de emotia intoarcerii fiului ratacitor.
La multi ani, Majestate !

PS Pentru prima data in viata, batista mea alba din buzunarul de la piept si-a gasit si o utilitate practica.

Brands … by Albert de Monaco

Thu, 30 Jun 2011 06:03:31 +0000

Cred ca cea de-a doua nunta regala a anului 2011 – a printului Albert de Monaco cu Charlene Wittstock – va fi foarte diferita de cea a printului William cu Kate Middleton. Fac aceasta remarca prin prisma faptului ca daca prima a fost organizata intr-un stil pur englezesc, usor glacial unde a contat inainte de toate respectarea tuturor rigorilor regale si evitarea oricarei asocieri cu branduri comerciale, marjand chiar pe ideea de chibzuinta financiara, nunta ce va avea loc sambata la Monte Carlo va fi una cu buget de 80 de milioane de dolari, mult mai relaxata in rigori si chiar cu touche-uri mondene. Spun acest lucru pentru ca deja acest eveniment fata de primul are o latura mercantila destul de evidenta prin promovarea mai multor branduri de prima clasa, dar totusi comerciale: Lexus lanseaza o noua limuzina, Giorgio Armani creeaza rochia de mireasa, Karl Lagerfeld costumul de mire iar Hotel de Paris se ocupa de gazduirea si de preparatele culinare ce vor face deliciul oaspetilor. Cu toate acestea cred ca va fi o ceremonie care va ajunge mai repede si mai profund in sufletul oamenilor tocmai pentru ca le va veni mai usor sa empatizeze, regasind concepte ce se folosesc de obicei in organizarea evenimentelor cu tenta mondena. Se realizeaza astfel, prin translatie conceptuala o apropiere a Casei Regale de Monaco de supusii ei, ceea ce cred ca va fi un exemplu atat pentru celelalte monarhii cat mai ales pentru popoarele conduse de acestea, facand ambele parti sa inteleaga ca pot evolua armonios impreuna si in aceasta epoca a globalizarii. Referitor la Casa Regala a Romaniei, ea este bine reprezentata prin ASR Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei si Principele Radu al Romaniei, bucurandu-se de o mare atentie din partea Familiei Regale de Monaco si in general din partea monarhiilor europene. Eu sunt incantat sa particip la acest eveniment regal, ca de altfel si la nunta printului William, prin creatiile mele, ASR Principele Radu purtand nu mai putin de cinci tinute create in atelierul nostru, fiecare dintre ele fiind special gandita pentru cate un eveniment la care Principele va lua parte pe parcursul celor trei zile dedicate acestei nunti.

Casa de piatra, Charlene si Albert.

De ce ne iubesc femeile

Thu, 05 May 2011 05:36:56 +0000

Barbatii raman copii. Se schimba doar valoarea jucariilor. Si se mai spune ca si plang cateodata. Cu toate astea femeile ii iubesc pe unii dintre ei. Pe ceilalti ii iubesc celelalte femei. Se intampla chiar ca un barbat sa fie iubit de mai multe femei deodata. Nu trebuie sa ne ingrijoram pentru ca femeile au o imensa putere de a ne iubi. O pot face si atunci cand slabiciunile noastre sunt atat de evidente incat incercam sa le ascundem in orgoliu.
Dar de ce o fac, de ce ne iubesc?
Poate pentru ca atunci cand sare siguranta noi reusim sa apasam butonul fara sa ne suim pe scaun, sau poate pentru ca ele neintelegand mare lucru din mestesugareala casnica li se pare ca suntem foarte priceputi atunci cand imprastiem lada cu scule prin toata casa. Si daca ne iubesc totusi pentru ca mintim prea copilareste, sau pentru ca asteptam mereu aplauze cand spunem o gluma…. Sau poate pentru ca suntem de cele mai multe ori stangaci cand trebuie sa ne asortam cravata. Sau poate pentru ca suntem mereu gata inaintea lor si nu trebuie sa ne astepte, sau pentru ca irosim 20 de minute zilnic pentru o operatiune enigmatica numita barbierit, sau pentru ca putem schimba o roata in 10 minute, sau pentru ca din cand in cand le oferim 90 de minute de relaxare – uneori cu prelungiri – uitandu-ne la un sport in care 22 de adulti se agita pentru o minge, sau pentru ca toti stim sa conducem masina impecabil chiar daca unii dintre noi si-au luat carnetul in Arges, sau pentru ca intruchipam intr-un fel solutia finala cand copiii sunt neascultatori, sau poate pentru ca suntem prea incapatanati atunci cand noua ni se pare ca suntem ambitiosi, sau poate pentru ca le lasam sa fie nr 1 in familie desi suntem convinsi ca sunt nr 2, sau poate pentru ca contrar atitudinii noastre dure, putem deveni si blande animale de bucatarie care curata cartofi, sau poate pentru ca uneori aducem mai multi bani in casa (desi nu cred ca asta ar fi chiar un motiv intemeiat), sau poate pentru ca nu le refuzam aproape niciodata. Poate pentru ca mancam tot din farfurie si le complimentam cerand inca o portie. Poate pentru ca putem sa ne uitam la Discovery saptamani in sir fara sa ne plictisim. Poate pentru ca le cumparam din cand in cand un buchet de flori, pur si simplu fara vreo ocazie speciala. Poate pentru ca de multe ori ne comportam infantil in fata lucrurilor simple. Poate pentru ca avem curaj sa cantam chiar daca nu stim sa cantam. Poate pentru ca ne uitam cateodata si la filme de dragoste, chiar si alb-negru. Poate pentru ca uneori le acceptam unele lucruri fara sa le intelegem sau poate pentru ca atunci cand gresim drumul spunem ca special am ales ruta respectiva ca era mai pitoreasca. Sau poate pentru ca un barbat a fost capabil sa scrie “De ce iubim femeile”.
Cu toate astea cred ca cel mai important motiv pentru care femeile ne iubesc este pentru ca au impresia ca ne vom maturiza vreodata.

La multi ani tuturor femeilor pentru barbatii lor de 5 mai 2011 !

Diana a murit. Traiasca Kate.

Fri, 29 Apr 2011 06:31:36 +0000

Incep acest articol cu o adaptare a momentului dupa celebra formula britanica folosita la moartea unui rege care vine inlocuit in mod firesc de succesorul sau : “The King is dead. Long live the King”. Scriu aceste randuri pentru ca alaturi de o lume intreaga imi doresc din tot sufletul ca astazi 29 aprilie 2011 sa regasesc intr-un fel sau altul la bratul printului William, personalitatea Dianei cea care a fost un simbol sub toate aspectele frumusetii feminine. Stiu ca ar fi o utopie sa sper ca Lady Kate va fi o a doua Lady D, cred chiar ca ar fi o eroare incomensurabila cu implicatii majore in toate mediile sociale si politice ca domnisoara Middleton sa incerce asa ceva. Tocmai asta va fi si marea dificultate pe care Catherine o va avea de infruntat si anume cum sa fii mai frumoasa, mai buna, mai desteapta, mai simpatica si mai calda decat Diana fara sa fii totusi ca ea. De altfel cred ca Lady D a reusit sa fascineze marele public in primul rand pentru ca parea vulnerabila in tot acest scenariu regal. Ea il iubea pe printul Charles si atat. Parea ca nu-si doreste decat o familie in cadrul careia sa fie fericita. Din pacate destinul sau avea sa fie dureros si avea sa se incheie tragic, ca o incununare a intregului sacrificiu pe care il facuse in plan personal. Tragicul situatiei este amplificat de faptul ca deznodamantul se intimpla tocmai cand parea ca isi gasise fericirea. Va ramane in istorie ca un simbol al inocentei sacrificat pe altarul lucrurilor concrete. Viata ei a fost o poveste si va deveni o legenda cu sfarsit nefericit asemeni printesei Sisi si reginei Maria-Antoaneta.

Kate Middleton are insa dupa parerea mea o alta poveste de spus. Mi se pare indeajuns de puternica – poate si datorita mediului si conditiei sociale in care a crescut – pentru a putea infrunta cu success toate dificultatile ce i se vor ivi in cale atat de la Curte cat mai ales prin prisma expunerii ca persoana publica de un asemenea rang. Ceea ce nu stiu, este insa cum va putea face acest lucru. Va avea nevoie de multa gratie divina care sa-i ofere momente indeajuns de importante pe care ea sa stie le depaseasca cu tact, eleganta si fermitate. In plan personal va trebui sa aiba suficient de multa putere sa puna mereu familia pe primul plan cu atat mai mult cu cat in familia regala britanica au fost nu mai putin de patru divorturi in ultimii 50 de ani. Altfel consider ca viitoarea printesa are toate calitatile necesare pentru pozitia sociala care i se acorda astazi. Si mai cred ca marele public va fi pe deplin satisfacut doar cand Lady Kate va implini destinul pe care toti il doream Dianei, acela de a fi Regina.

In incheiere imi doresc ca aceasta nunta sa readuca acea aura de distinctie si sublim asupra Casei regale britanice dar si asupra regalitatii in general pentru ca regalitatea sa redevina in constiinta noastra acel vector-reper al valorilor civice, sociale si de familie care la acest inceput de mileniu pare ca au fost abandonate.

Casa de piatra, Kate si William.

Obergurgl, locul unde se slefuiesc diamante romanesti

Fri, 17 Dec 2010 20:04:24 +0000

Daca pleci din Innsbruck inspre Elvetia prin splendida vale a Tirolului si faci stanga pe Oetztal, o sa ajungi la Solden, o statiune renumita pentru partiile sale de schi. Daca insa rezisti tentatiei de a te opri aici si alegi sa urci pana la 1930 de metri altitudine, in mica asezare Obergurgl (stiu ca este dificil de pronuntat) vei fi din plin rasplatit. In primul rand ca la o asemenea inaltime totul in jurul tau este nins, zapada avand cel putin treizeci de centimetri iar partiile sunt multe si intr-o perfecta stare.
        Dar nu asta este motivul pentru care scriu aceste ganduri, pentru ca stie deja oricine iubeste schiul ca Austria este imbatabila la acest aspect sub toate privintele: cazare, restaurante, partii si servicii. Ratiunea acestor randuri este insa armonia deplina pe care am gasit-o in aceste locuri si spunanad asta ma refer atat la relief, arhitectura cladirilor, meniu si servicii, cat mai ales la oameni, cei care fac posibila existenta acestui colt de rai pe-un picior de plai austriac.
        Facusem rezervare la cel mai frumos hotel pe care l-am gasit pe booking.com, comunicand totodata ca am dori o camera cu priveliste frumoasa, cu atat mai mult cu cat eram in luna de miere. Am ajuns destul de tarziu – pe la 7 seara – si am fost intampinati chiar in fata hotelului de un baiat despre care aveam sa aflam ca se numeste Ionel si ca este roman din Barlad, jud Vaslui. M-a uimit in primul rand faptul ca aici totul este posibil, iar cand spun acest lucru nu ma refer prin antiteza la serviciile din Romania ci in general la calitatea serviciilor in lume (incluzandu-le bineinteles si pe cele romanesti), sau mai bine zis la atitudinea angajatilor din hoteluri care de cele mai multe ori contribuie decisiv la reusita sau dezastrul unei vacante. Revenind la Ionel, ne-a spus ca putem lasa masina chiar langa intrarea in hotel (adica acolo unde de obicei ti se spune ca nu poti lasa masina pentru ca este rezervat) si dupa ce ne cazam o s-o duca el in garaj. Cei de la receptie ne-au dat o camera exact ca cea pe care o vazusem in poza, dar care nu avea tocmai cea mai frumoasa priveliste, dar asta nu a fost catusi de putin o problema, pentru ca Ionel – cu acordul celor de la receptie, dar la ideea lui – ne-a facut un intreg periplu al camerelor, aratandu-ne toate variantele posibile, dupa care am ales-o pe cea care ne-a placut cel mai mult. La final am vrut sa-i lasam ceva bani pentru osteneala, si nu mica ne-a fost mirarea cand am fost refuzati politicos dar vehement, sub pretext ca pe langa ca acest serviciu face parte din atributiile lui, i-a facut si placere ca in felul acesta a mai schimbat cateva vorbe in romaneste.
        Nu mai intelegeam nimic, cu atat mai mult cu cat toate bagajele noastre statusera linistite si neumblate de nimeni pe un hol mai bine de 45 de minute timp in care Ionel ne arata camerele. De altfel si echipamentele de schi ale tuturor oaspetilor hotelului stau asezate disciplinat in ordinea numarului de la camera la etajul unu al hotelului de unde poti iesi direct afara sau la telecabina. DECI SE POATE, desi sunt in hotel atat printre angajati cat si printre turisti peste 15 nationalitati.
        Vorbind cu Ionel, mi-a spus ca este in Austria de 8 ani, si traieste aici cu sotia, copilul si cei doi cumnati si ca nu vede prea des romani: „anul trecut a venit o pereche de romani dar erau cu nasul pe sus. Dar eu tot m-am bucurat ca am mai vorbit romaneste”
        Intr-una din zile am fost cu masina sa cumpar ceva la cativa kilometri de hotel, si in timp ce parcam s-a apropiat de masina un barbat pe la vreo 35 de ani mai tiganos la fata si care vroia sa-mi zica ceva. Am deschis geamul si cu un accent ardelenesc imi zice „Sara buna, vad sa suncheti de Bucuresti, cu ce vant pe aici”. Ii raspund ca am venit la schi, si incepe sa-mi spuna ca e din Cluj si ca a venit aici la munca, spala vase si face tot ce mai este necesar prin hotelul unde lucreaza si ca se descurca foarte bine. Il cunostea atat pe Ionel cat si pe toti romanii care lucreaza pe o raza de 20 de kilometri pentru ca spune el „sunchem aici ca o familie si nie bucuram ghe catie ori mai intalnim pe cinieva di-acasa, sa mai schimbam si noi doua vorbe”. Asta a fost tot, adica pura placere de a intalni un conational pe meleaguri straine. Nu mi-a cerut bani, nu a vrut sa-mi vanda nimic, nu a vrut sa epateze sau sa se laude, a vorbit politicos intr-un mod natural si nicidecum lingusitor. DECI SE POATE.
        Observand cele doua cazuri prezentate mai sus, nu am putut sa nu ma intreb de ce la ei se poate si la noi nu, in sensul ca de ce trebuie ca astfel de oameni sa ajunga in Austria ca sa le poata fi puse in valoare calitatile, iar acest lucru nu se poate realiza si in tara. Si atunci mi-am adus aminte de teoria mea ca in orice om exista un diamant, doar ca el trebuie mai intai scos la lumina si apoi slefuit ca sa poata straluci. Pornind de la aceasta metafora, si referindu-ma la nelamurirea de mai sus, mi-am dat seama ca romanii stralucesc in Occident pentru ca acolo exista oameni (angajatori) care se pricep sa dezgroape si sa slefuiasca diamantele romanesti, actiune in care de altfel este implicata intreaga societate, ea insasi fiind creata pe principiul scarii de reale valori. Extrapoland, realizam practic ca oamenii in structura lor sunt buni, iar daca se intampla ca ei sa nimereasca un context socio-uman stabil, cu reguli clare si respectate de toti membrii societatii, vor straluci la fel de bine ca un diamant austriac, francez sau italian si poate chiar mai mult.
        Este foarte posibil sa va ganditi ca nu toti romanii plecati afara sunt un exemplu de diamant, iar eu va dau dreptate pentru ca nu toate diamantele ajung pe mana unor slefuitori profesionisti. Altfel spus nu orice cadru social este pregatit sa primeasca si sa puna noii veniti in valoare, mai ales cand noii veniti sosesc in numar mare intr-o perioada relativ scurta. De altfel daca observam cu atentie, cele mai mari necazuri pricinuite de romani si in mod special de tigani, s-au intamplat tocmai in statele de sorginte latina (Italia si Franta) unde rigoarea sociala este mai putin stricta. In state ca Germania sau Austria unde legile sunt respectate cu sfintenie in primul rand de catre localnici, nu a fost nevoie nici de repatrieri si nici de publicitate negativa la adresa Romaniei. Nu vreau sa spun prin aceasta ca statele respective (Italia sau Franta) sunt vinovate pentru derapajele de comportament ale conationalilor nostri, dar sunt ferm convins ca daca ar fi avut o societate inchegata prin prisma corectitudinii la nivel general, nici romanii si nici albanezii si nici alte natiuni conlocuitoare nu ar fi reusit sa produca atatea neplaceri.
        In ce priveste Romania, nu ne ramane decat sa speram ca intr-o zi se vor trezi si in tarisoara noastra „Slefuitorii de diamante” pentru ca materie prima avem berechet.

Se stinge o Generatie…

Mon, 08 Nov 2010 11:56:23 +0000

Se stinge o Generatie…..

Ieri 7 noiembrie 2010 a fost inmormantat poetul Adrian Paunescu. Nu l-am iubit mai mult decat orice roman care a cantat si a plans odata cu vinilurile cenaclului, si nici nu l-am acuzat niciodata, si cu toate astea nu mi-a fost indiferent. L-am admirat in mod special pentru puterea lui de a reusi, si de a fi mereu in fata, in primele randuri, atat in vremea comunismului – inventand practic dizidenta cu manusi, cat mai ales in perioada postdecembrista cand accesul in structurile de conducere se facea pe criterii mult mai pragmatice.
Aceasta ambitie de a reusi cu orice pret intr-un domeniu ii este caracteristica nu doar lui Adrian Paunescu, ci unei intregi generatii, generatia parintilor nostri, sau poate pentru unii, a bunicilor. O generatie de Profesionisti. Din pacate insa, aceasta generatie – de sacrificiu ar spune multi, dar eu i-as corecta spunand “de invingatori” – dispare. Simt ca se prabusesc practic coloanele spiritualitatii romanesti si universale, pentru ca ceea ce spuneam referitor la disparitia generatiei de invingatori se refera si la valorile spirituale internationale, la acei oameni care au reusit sa devina un simbol pentru o tara sau pentru o lume intreaga. Cu cine vor fi inlocuiti, cand astazi prin strategii de marketing se poate deveni orice oricand?
Am rememorat mai jos in semn de omagiu si cu ajutorul Wikipedia, o parte din Marii Decedati ai ultimului deceniu din tara si din lume, din arta, cultura, politica si alte domenii . Veti gasi printre ei si personaje care poate nu va nasc amintiri placute, dar i-am trecut pentru ca buni sau rai, au facut parte din aceasta generatie pe cale de disparitie. Este deasemenea posibil sa fi omis persoane care era normal sa fie amintite in acest necrolog. Sa-mi fie cu iertare.

Adrian Paunescu, Florian Pittis, Madalina Manole, Gheorghe Dinica, Jean Constantin, Stefan Iordache, Alexander McQueen, Tatiana Stepa, Anton Suteu, Horia Serbanescu, Tony Curtis, Toni Tecuceanu, Mile Carpenisan, Grigore Vieru, Marius Pepino, Ion Dolanescu, Yves Saint-Laurent, Marga Barbu, Valeria Peter Predescu, Michael Jackson, Valeriu Lazarov, Florin Bogardo, Patrick Swayze, Nicu Constantin, Gil Dobrica, Cristopher Reeve, Ion Cojar, Vintila Corbul, Ovidiu Iuliu Moldovan, Barry White, George Pruteanu, Monica Lovinescu, Slobodan Milosevici, Sabin Balasa, Dan Grigorescu, Marcel Chirnoaga, Colea Rautu, Sidney Pollack, Alexandr Soljenitin, Ilarion Ciobanu, Paul Newman, Anca Parghel, Ticu Dumitrescu, Paul Niculescu-Mizil, Saddam Husein, Anghel Rugina, Dina Cocea, Serban Georgescu, Florea “Mopsul” Dumitrache, Octavian Paler, Suharto, Jeana Gheorghiu, Adrian Pintea, Patriarhul Teoctist, Papa Ioan Paul al II-lea, Luciano Pavarotti, David Ohanesian, Marcel Marceau, Antonie Iorgovan, Nicolae Dobrin, Ray Charles, Ludovic Spiess, Laura Stoica, Zoe Dumitrescu-Busulenga, Gica Petrescu, Cristian Nemescu, Silviu Brucan, Aristide Buhoiu, Ronald Reagan, Virgil Ierunca, Edmond Deda, Boris Eltin, Ernest Maftei, Iosif Conta, Mihai Ursachi, Marlon Brando, Dan Spataru, Geo Dumitrescu, Yasser Arafat, Teo Peter, Dumitru Tinu, Augusto Pinochet, Mihai Mereuta, George Tarnea, Gregory Peck, Compay Segundo, Parintele Constantin Galeriu, Regina Mama a Marii Britanii, Stefan Augustin Doinas, Dem Radulescu, Ion Ratiu, Anthony Quinn, Ioan Alexandru, Ion Gheorghe Maurer, Valeriu Sterian, Ion Dinca, Manea Manescu, Ion Cristinoiu, Ilie Verdet, Peter Ustinov, Liviu Vasilica, Harald Alexandrescu, Alexandru Paleologu, Benazir Bhutto.

Dumnezeu sa-i aiba-n paza.

Sunt liber Doamna

Thu, 21 Oct 2010 05:19:03 +0000

Intr-o seara, recitind niste versuri, mi-am adus aminte de o poezie pe care am scris-o mai demult si care m-am gandit ca v-ar placea. Este o reinterpretare a poeziei “Sunt Tanar Doamna” a lui Mircea Dinescu. Mircea este Scorpion si pentru nativii acestei zodii este in permanenta necesar sa-si reafirme tineretea si vigoarea. Pentru nativii din Varsator (cazul meu) notiunea fundamentala a existentei noastre este libertatea prin prisma ei spirituala inainte de toate.
Drept urmare am modificat cuvintele strofelor originale pastrand insa toate celelalte elemente.

SUNT LIBER, DOAMNA

Replica in armonie cu astrele

Sunt liber doamna, viata mi-a dat papucii roz
Si-un bat vrajit sa-mi duc dorintele-n parcare
Cum as putea sa stau fara sa trag un loz,
Cand urna cu emotii e-asa imbietoare

Sunt liber doamna, fapte n-am pregetat sa-nfrunt
Ca sa-mi afirm sublimul consimtamant divin
De-a face tot ce trece prin capul meu carunt
Chiar dac-acum argint, prin el am doar putin.

Sunt liber doamna, liber, cu spiritul in cer
Si ma-mplinesc iluzii din coapse de naluca
In lucruri pamantesti n-am invatat sa sper
De-aceea la solstitiu imi vine dor de duca.

Sunt liber doamna, inca nu-mi place sa ma-nchin
Chiar de-mi arunci in fata icoane si cuvinte
Aceasta razvratire ma face mai senin
Caci simt ca nemurirea nu sta in juraminte.

Sunt liber doamna, de-aceea nu-ti permit
Oricum ai spune-o, lantul nu e ceva firesc,
Desi urmasii sortii venit-au la cersit.
Sunt liber. Te iubesc.

Mai sunt oare 9 milioane de biciclete in Beijing?

Wed, 06 Oct 2010 07:01:42 +0000

Pistele de bicicleta din Beijing sunt late cat o banda pentru masini. Bicicletele insa, odata cu evolutia economica a tarii s-au cam transformat in automobile. Pistele sunt folosite acum mai mult de pietoni care cand ies pe strada, ies multi. Foarte multi. De fapt cam tot ce vezi in China se intampla la scara mare si foarte mare. Pe de o parte pentru ca sunt foarte numerosi, dar pe de alta parte si pentru ca ridica grandomania la grad de virtute.

O sa dau un exemplu: Expozitia mondiala de la Shanghai pe care am avut placerea sa o vizitam doar partial, adica exagerat de partial, din motive pe care o sa le prezint mai jos. Chinezii au investit in organizarea acestui eveniment programat sa dureze 6 luni, PIB-ul Romaniei pe 10 ani fara criza, pentru a dobori tot felul de recorduri pe care nu le-a tinut nimeni niciodata. Spre exemplu, cea mai mare suprafata destinata “ever” unei astfel de actiuni, sau expozitia mondiala cu cele mai multe tari participante sau cu cel mai mare buget alocat.

Dar cea mai deranjanta ambitie a guvernului chinez in ce priveste expozitia mondiala este de buna seama aceea de a se putea lauda cu cel mai mare numar de vizitatori. Ai putea crede la prima vedere ca nu este nimic rau in asta. Dar treburile nu stau chiar asa. Sa ai cei mai multi vizitatori din lume inseamna ca expozitia sa fie in permanenta plina de oameni iar asta presupune ca accesul in pavilioanele diverselor state participante este mult ingreunat, ajungand sa fie nevoie de circa 3 – 8 ore de stat la coada pentru a putea intra intr-un pavilion. Ma refer in principal la pavilioanele tarilor cu greutate (China, Japonia, Germania, Spania, Emiratele Arabe Unite, Franta, Rusia, SUA, etc) , pentru ca altele, cum ar fi Korea de Nord, Turkmenistan, sau Botswana sunt la fel de “aglomerate” cum erau la noi magazinele inainte de revolutie.

Intrand in pavilionul Koreei de Nord am avut ocazia sa vad scris pe un perete la loc de cinste si cu litere de-o schioapa “NORTH KOREA, THE PARADISE FOR PEOPLE”. Am zambit amar, aducandu-mi aminte de acest gen de marketing politic primitiv . Revenind la ideea mea, nici aici nu ar fi nimic de condamnat, daca aglomeratia din punctele de interes nu ar fi in mod deliberat provocata de chinezi, pentru ca guvernul din dorinta nemarginita de a dobori recordul de vizitatori, a inventat un sistem prin care, la iesirea din fiecare pavilion vizitat, gazdele respectivului pavilion pun o stampila sau un timbru oricui solicita acest lucru.

Pe mine ca turist nu ma intereseaza respectiva stampila, insa oricarui chinez care vine la expo i se da un fel de pasaport cu datele lui personale in care el trebuie sa stranga aceste stampile sau timbre pentru a face dovada ca a fost la expozitie. Cu cat are mai multe stampile diferite, cu atat va fi mai bine platit pentru asta, sau i se vor da zile libere sau alte avantaje. Practic, statul chinez s-a gandit ca de ce sa depinda de afluxul de turisti straini cand are la indemana o masa de manevra de peste 1 miliard de oameni. A scapat insa din vedere, in mod tipic comunist, coordonata confortului si a satisfactiei banilor platiti de catre turistii care aduc de fapt valuta in China.

Nostalgia Rahanelor

Sun, 19 Sep 2010 18:08:59 +0000

Am dat curs într-o zi curiozitatii de a-l revedea pe eroul copilariei mele si a multora din generatia mea, RAHAN. Îmi doream sa vad daca Rahan era acelasi, daca toti anii astia petrecuti departe unul de celalalt l-au îmbatrânit sau si-au pus amprenta în vreun fel sau altul asupra lui. Aveam sa constat ca timpul trecuse doar pentru mine. Rahan era la fel de zvelt, plin de energie si pofta de aventuri. Ramasese în acelasi timp si singurul gentleman în chiloti de blana (Pe Tarzan nu-l punem la socoteala pentru ca stim cu totii cum s-a comportat cu Jane).

Emotia primului Rahan recitit, si fie vorba între noi, si înteles de la un cap la altul (pentru ca cele din copilarie erau scrise în franceza, deci indescifrabile pentru mine), a fost una profunda. Am reusit sa fac o calatorie de 25 de ani în trecut, si m-am regasit scotocind în debaraua familiei si printre lucrurile pe care reusisem sa le achizitionez facând schimburi cu colegii de clasa, dupa ceva îndeajuns de interesant pentru un prieten care detinea un anumit exemplar din colectia de rahane. Acest numar era nepretuit pentru ca spre deosebire de alte editii era foarte greu de gasit. Nu mai tin minte ce numar (poate 22), dar un astfel de exemplar valora 5 casete audio AGFA, sau 4 masinute de fier, sau o colectie completa de surprize Bib-Bib. Un singur lucru, dar asta mult mai târziu, putea echivala cu un Rahan numarul 22, în sensul ca schimbul se facea unu la unu: un pix-creion cu mina de 0,5 mm.

La scurt timp, constatând probabil efectul rahanelor asupra mea, sotia mi-a facut cadou întrega colectie, ceea ce m-a bucurat nespus dar m-a si întristat putin pentru ca mi-am dat seama ca nu voi mai putea cauta niciodata “Numarul pierdut” din colectia de rahane cu ardoarea si încapatânarea unui copil.